Ger

Mi-e dor de El...de cel care mi-a incalzit sufletul si trupul iarna trecuta...nu stiu unde s-a ratacit. Este un alt Om...trist, abatut, rece si distant. Nu este vina mea ca am un destin dificil, griji pentru altii si amintiri dureroase...El trebuia sa ma ridice. El mi-a promis cafeaua din fiecare dimineata...El nu are voie sa fie deprimat si fara chef...pentru ca mi-a promis. Colinde, sarmale, brad impodobit, familie...dar Ger in suflet...

...si totusi iubirea

Nevoia de iubire este intermediara in Piramida lui Maslow, insa il contrazic...este o nevoie primara si interdependenta cu cele enuntate de el ca fiind absolut necesare; astfel, daca nu te simti iubit...parca nu-ti mai vine sa mananci, daca nu este langa tine...te chinui sa adormi si abia mai respiri... si fara iubire...sufletul iti raceste trupul facandu-te sa tremuri. Iubesti atunci cand reusesti sa stai in tricou iarna, sa mananci cu pofta tot ce ti se ofera si dormi ca un bebelus, cu multe vise...chiar si cu ochii deschisi. Eu trebuie sa mai lucrez la partea cu tremuratul...desi cred ca acesta se datoreaza altui factor...FRICA. Mi-e frica de singuratate, sa nu pierd ce am reusit sa agonisesc in acesti ani, de nereusita profesionala, de fulgere, de cainii rai, de boli si de moarte. Ma arat ca o persoana puternica, optimista, cu zambetul pe buze, chiar si dupa ce am pierdut tot ce am iubit mai mult...dar sincer, nu mai sunt aceeasi persoana...pentru ca nu stiam ce inseamna sa pierd...si acum ca toti au aflat ca am slabiciuni, incerc sa-mi reconsolidez fundatia prin amintiri, imi restabilesc proiectele de viitor si recalculez devizele imediate...pentru cei dn jur, trebuie sa redevin inginerul reconstructor, izvorul de vise, planificatorul desavarsit si fiica exemplu.

...timpul trece

Atat de repede se petrec scenele vietii in fata mea, incat ma ametesc mai rau decat o sticla de vin...oare eu m-am oprit pe loc??? Imi lipseste enorm mangaierea mamei, linistea pe care Ea o stabilea in casa, zambetul familiei si orele de somn...trebuie sa fac ceva...sa plec undeva...sa iau o gura de aer proaspat, sa plang o ora, sa dorm o sapatamana si apoi sa rad cu pofta... cu pofta de viata, sa am parte de succes si implinire, o viata. Simt ca e momentul sa ma ridic si sa ma sterg de praf...vreau sa realizez ceva, nu doar sa ma bucur de reusitele celor din jur...a da, mai am o dorinta ... sa merg la teatru.

poate...

...Ii este mai bine...oare? De ce oare acum ma-ncearca ganduri pline de ura la adresa cvasi-sistemului sanitar? De ce mor oamenii atunci cand ei se lupta sa traiasca? De ce oamenii buni traiesc chinuiti de medici incompetenti, ultimele clipe din viata? De ce nu i-au dat medicamentele? De ce....???? Sunt intrebari ce ma razvratesc cumplit cand se lasa intunericul si imi traiesc singuratatea obosita...Ea e cu mine si O simt cum ma ridica din decaderea indurerata, imi umple paharul insetat de vointa si ma mangaie usor pe par...pana adorm. Cand ma trezesc, stiu ca mi-a fost alaturi toata noaptea caci are grija sa imi alunge cosmarurile , iar freza mi-e ciufulita de mainile Ei pufoase. Simt ca este vorba de reciprocitate, ma ajuta din alt Nivel, sa vreau sa trec peste trauma pierderii, sa umplu golul din suflet cu amintirea ei placuta, sa vreau sa traiesc cu toata ardoarea asa cum a facut Ea pentru tot si toti ce ma-nconjoara....imi da idei, acum vreau subit sa pictez....dar n-am panza...; sunt amintiri multe, frumoase si altele mai putin frumoase, dar pline de sentimente placute, de dragoste sincera, pe care Ea ni le-a sadit in suflet "celor 4 magnifici"...si ma doare ca cel mai des imi amintesc sfarsitul...in care Ea sufera si eu plang incompetenta langa Ea...poate daca alegeam sa fiu medic, nu mai ajungeam sa scriu aceste randuri...cred ca se-nfiripa sentimentul de vinovatie...

de ziua ei...

...realizez iar ca nu mai este printre noi. Mi-e foarte dor de ea, mi-e dor de zambetul ei si fericirea sincera pe care o afisa atunci cand mergeam toti in camera ei sa-i uram "La multi ani!"....am vrut sa merg si azi, nu pot sa accept disparitia acestui suflet bun...unde este acum? cine ii spune noapte buna? cine se bucura de mangaierile calde si sarutarile-i dulci, de mama, pe care doar ea stia sa le ofere? regasesc voiosenia imaginii ei in florile de pe mormant, sunt vesele , in culori pastelate imbraca pamantul murdar, de ce s-a dus?

Te voi iubi vesnic, MAMA.

agonia cu punct si virgula

O ameteala acuta mi-a cuprins trupul; ochii imi sunt seci de-atata plans; sufletul mi-e departe, isi plange tristetea; nu ma pot regasi , mi-e dor; timpul nu vindeca ranile, e o minciuna; sunt confuza si reactionez ciudat; unde este si cum ii este?; grija purtata unei vieti imi lipseste; dorul este o cumplita simptoma a iubirii sincere, ce distruge vise, te lasa fara glas...acum cand vreau sa strig la zei, sa-i cert ca mi-au rapit vointa, si grija, si bunatatea, si scopul responsabilitatii, si fericirea, si rabdarea, si energia trupeasca, si linistea noptii...; sunt trista si nu mai simt nimic din tot ce ma-nconjoara; ma tem ca nu voi mai fii eu nici-cand; observ cum o familie se dezbina rapid, respectand principiul chimic al lipsei gravitatiei determinata de nucleu; vreau si eu o viata; vreau totusi sa-mi continui scopul destinului; il iubesc prea mult, ma tem sa nu-l pierd asa cum am pierdut tot ce am iubit enorm; de ce exista acest circuit in natura?; secundele imi freamata gandurile; urasc concret indiferenta si superficialitatea unor "apartinatori"; mi-e scarba de oamenii lasi, care prefera sa panseze ranile cu droguri si alcool; care mi-e rolul in aceasta viata?; 6 saptamani de chin "indorurat" mi-au legat aripile, m-au lasat muta, ma fac sa plang instant, m-au schimbat in ce nu eram, concentrarea mi-e straina si vreau sa fug...deja nu-mi mai doresc sa zbor... vreau doar sa scap de vestile rele, sa scap de cosmarurile nocturne, sa revin in lumea in care m-am nascut, sa rad, sa plang de fericire, sa-mi cresc nepotii; mi-e dor de EA...; am nevoie de liniste, macar o zi; as vrea sa-mi pot auzi inima batand, de ce nu, inca o inima alaturi...; vreau sa am o familie unita, sa vin ACASA cu drag, sa ma bucur de realizarile lor, ale fratilor mei, sa simt caldura sufletului sorei mele inegrita de durere, sa ii alin tristetea batranului tata cu o vorba buna, un sfat, o bere rece, sa-mi intalnesc nepoata fericita, optimista si mai sincera decat este acum, sa putem iesi cu totii la un gratar in padure, chiar si iarna; ma ametesc cumpilt aceste datini stramosesti, ma tin sarguincios de stapli ca sa-mi recapat echilibrul, ei nu stiu, cat imi e de greu; ma voi ridica...promit, scumpa mea MAMA;

gol

...cad in gol...mi-e teama ca nu ma pot redresa...ca nu voi mai putea reveni pe culoarul de zbor si voi simti asfaltul dur, murdar..Persoana cea mai draga ne-a fost rapita...a obosit sa tot fuga de moarte...a prins-O. Imi este dor de Ea asa cum plantele desertului isi doresc ploaia, asa cum un orb vrea sa vada culorile curcubeului, asa cum o porumbita alba si-ar dori sa zboare dupa ce si-a pierdut aripile. Oftez des...pt. ca nu mai am lacrimi sa plang...ochii mi-au capatat o culoare stearsa, mi-am pierdut acea sclipire pe care Ea mi-o planta in fiecare seara cand ne revedeam. Traiesc hranindu-ma doar cu amintiri, simtaminte cu o bogata incarcatura magica...chimia ce ne-a legat atunci cand m-a dorit. Ea m-a facut un om, m-a invatat sa discern, sa iubesc neconditionat, sa vreau mai mult...O simt adesea in preajma...ma cauta...cred ca vroia sa-mi mai spuna ceva, desi stiu ce pentru ca mi-o arata in fiecare secunda...ca ma iubeste . E incredibil de greu sa mai merg pe pasii propusi, sa imi privesc fratii si parintele indurerati...prin ochii carora O vad pe Ea. Nu pot sa cred ca nu mai este fizic printre noi, ca nu pot sa o mai sarut si sa-i spun " noapte buna", ca nu imi mai zambeste cald cand vin de la munca, ca nu am cui sa-i mai spun MAMA. Te voi iubi vesnic, desi asta inseamna ca jumatate din inima a plecat cu tine, iti voi pastra amintirea vie prin asemanarea fizica desi altora le poate provoca dureri sufletesti, ma voi ridica in zbor...cu greu...cu cioturi de aripi... ca sa nu te dezamagesc ...scumpa mea MAMA.

victorie

Am pierdut astazi o lupta...e amar ca Algocalminul acest gust ...bleah...oare cum pot unii trai doar cu aceasta aroma??? Totodata am realizat ca am 113 prieteni (asta daca consider si votul meu) + 1 (Om)+ 6 (familia)+vreo inca 4 (C,M,A,B)=124...oau sunt o norocoasa. De cand ma stiu am fost in capul listelor...acum am fost a 3-a...hmmm, de ce atunci cand imi propun sa fac ceva pt. altii, pierd? Defapt...nu am pierdut...am participat. Sunt multumita si doar o secunda dezamagita ca nu am putut convinge mai multe persoane din jur ca sunt o persoana capabila si responsabila. Poate ca trebuie sa mai schimb ceva...Oricum, multumesc din suflet tuturor persoanelor care se incred in ambitia mea...candva, va voi rasplati fidelitatea.

fummm

Ce stare euforica...relaxare totala...un pahar de vin, o tigara, si casa plina...e tot ce-mi doresc dupa un program plin de munca...defapt, nu stiu daca asta imi doresc, sau asta este solutia pe care o adpot pentru a-mi depasi momentele de oboseala crunta si tristete adanca...

situatii...

Rezist...cu sarguinta, ma tin de ultimele forte, ultimele puteri. Am realizat ce mult inseamna orele de somn. Orice minut dupa 7.30 e important atunci cand e vorba de somn. Existentialismul meu se rezuma in ultima perioada la somn (incarcat de cosmaruri alb-negru), hrana (daca mai am timp), munca (cat cuprinde, ca deh ne gandim la saracii oameni care nu au casa...), "tura de seara" , dush si iar somn. Unde au disparut distractia, fericirea, visele mele (colorate), norocul, rasul cu pofta??? Cred ca sunt mai saraca decat cei mai saraci somalezi,mai nefericita decat cei mai nefericiti afgani, mai nenorocosa decat ...oricine. Oare de ce doar unii oameni castiga la pariuri? Oare eu trebie sa muncesc o viata intreaga pentru a face rost de bani sa-mi platesc ratele? Ce ne rezerva viitorul asta ciudat si gri? Cred ca intru in kemmer...

Oboseala crunta...

...uofff...ce inceput de an plin...am obosit...mi-am dorit sa cresc mare (aveti grija ce va doriti de Craciun, de cele mai multe ori se intampla)...si am crescut...si la propriu (vreo 7 kg)...si la figurat (oportunitatile de afirmare incep sa apara). Ce nu am luat in calcul, este capacitatea mea de a reusi in aceste conditii...sunt prea multe responsabilitati, pe toate planurile, mult prea multe sarcini in toate dierctiile...vreau sa multumesc mult prea multa lume si la sfarsitul zilei realizez ca pentru mine nu prea am realizat multe in ultima vreme...nu mai am timp liber sa petrec cu gasca (uite Kiki ca scriu si de voi ;) ), nu mai am timp sa iubesc, nu mai am timp sa vad un film sa nu mai zic de cand nu am mai jucat un Counter. Trebuie sa gasesc o metoda de a-mi intregi entuziasmul vietii, simtul umorului, energia fizica si pofta...Are cineva vreo idee?