...și vine un moment când pierzi Tot!
Tu ființă... ai pierdut aproape tot ce iubești...Nu mai ai rădăcini și plutesti ca un fulg de nea, derivând în gerul vieții...
...Te vei așterne? Vei deveni candva un bulgare, un Om de zăpadă, un ghețar?
Când îți pierzi ambii părinți, ești confuz și te simți singur, deși ești înconjurat de frați, surori, soți și prieteni.
Ești orfan, te doare cuvantul și pierderea lor te macină până în măduva spinarii și înapoi în creier...iei Algocalmin și Nurofen si vin, sperând să treacă...dar nu doare mai puțin, și lacrimile nu continesc... poate doar cu Timp, vei accepta și poate poimâine va durea mai puțin...și-ți vei face curaj să te gândești la viitor...poate.
Să nu uiți copile că ei, amandoi, s-au iubit si te-au iubit presus...ești rodul unei iubiri și o dovada a evoluției. Ce faci cu corpul tău, decizi, dar Ei ce ar vrea? Ce lași moștenire?
