comunic...d-ar n-am cui

Singuratatea este cel mai oribil si inuman sentiment pe care o fiinta il poate trai...mi-e atat de greu fara El (desi e doar la cateva sute de km departare), incat ma simt rece ca un cub de gheata intr-un pahar de vin...Nu am cui sa-i impartasesc temerile curente...Alma (se preface ca ) nu intelge problemele mele...asa ca le duc singura...Mi-e atat de dor de afectiune si de pupici, incat ma consolez trimitandu-ti emoticoane...te astept precum ...stim doar NOI...

inspiratie...

Se reconfirma ideea ca tot Universul contempleaza impotriva adeveririi viselor mele...mai ales daca apuc sa le povestesc...mi-am gasit sufletul pereche(pot sa spun sincer,ca am gasit 3 suflete care imi completeaza si construiesc frumos existenta), insa nu gasesc itinerariul FERICIRII...ma lovesc frenetic asemenea unui "roker" de peretii vietii si cunosc nuanta sintagmei "nu se poate"... de ce? Fac compromisuri, pentru persoanele dragi, ma dedic cutumelor batranesti, pup icoane si sfinti pentru ei...dar simt ca orice as face,pierd ceva pe drum...nu pot sa admit ca Destinul meu este nefericit...ca asa mi-e scris...Iubirea pentru Om este sentimentul cel mai profund simtit vreodata, reprezinta: dorinta de a crea o noua viata frumoasa(mai presus decat perpetuarea), calmul sufletesc, dulceata cafelei matinale, combinatia culorilor luminii spectrale, caldura optima pentru corpul meu rece...as vrea sa ne iubim vesnic...nu inteleg de ce nu pot fi puternica, de ce nu pot ignora obstacolele, de ce nu pot gasi LINISTEA... VISELE TI LE POTI INDEPLINII PRIN STARUINTA! (mi-a transmis Destinul prin intermediul Internetului :)...), asa ca ... voi starui...si voi fi fericita in acea zi...