Vreau aripi....(nu de la KFC)

Schimbari

• Am realizat ca nimic nu este ceea ce pare...eu nu sunt o persoana banala, indoctrinata asa cum "ar trebui" sa fie femeia. Eu sunt altfel: am vicii, am fantezii, am nervi, am vise si sunt rea, dar in sensul bun. Nu vreau sa ma schimb. Nu vreau sa fiu altfel, pentru nimeni si nimic in aceasta viata. Vreau sa incerc gustul oricarei tentatie si nu mi se pare cinstit ca cineva sa incerce sa ma cenzureze. Nu vreau sa ma casatoresc, pentru ca prin acest act m-as subjuga, ar trebui sa tin cont si de parerea altcuiva atunci cand vreau sa iau o decizie sau vreau sa traiesc un eveniment. Vreau libertate! Consider ca sunt suficient de matura si cerebrala sa pot analiza si decide ce e bine si ce este rau (impropriu spus, cine oare a decis ce e bine si ce e rau?). Daca o activitate sau o persoana ma face sa ma simt bine, chiar daca este considerat de lumea banala un element "rau",....pt. mine este intruchiparea binelui. De ce oare lumea vrea sa ne ghidam dupa rutine, prejudecati si dogme "babesti". De ce unele persoane nu incearca , nu au curajul de a iesi de sub cuvantul mamei? Nu sunt suficient de puternici pentru a putea fi identificati drept persoane...sunt doar niste umbre. Si asa vor trai o viata!
• Cred ca este teribil de simplu dar fantastic de plictisitor sa fi TRAMVAI. Sa ai o cale pre-definita si sa iti anticipezi capatul (rutina curselor ciclice te invata).Poti aspira ca-n viitor sa devi METROU....degeaba; aceeasi soarta o ai. Ma amuz acum gandindu-ma ca exista pana si tramvaie revoltate...pe bune acum. Chiar acum cateva zile a deraiat un tramvai in Bucuresti. Pana si bucata aceea de fier se satura sa fie ghidat de o linie....probabil si-a dorit sa fie spontan, sa vada lumea....

Eu nu vreau sa ma schimb....lumea mea ma place asa cum sunt....si daca nu, e libera sa mearga pe linie pana la capat...eu imi voi continua drumul haotic, brownian. Sunt unica si imi place sa fiu asa, nu vreau sa ma mai opinteasca nimeni. In trecut cineva mi-a spus ca am un stil deranjant, ca gresesc spunand mereu ceea ce gandesc; si m-am schimbat; am gresit; sufletul meu agoniza; nu imi pasa de el....imi pasa de lume...dar nu era lumea mea; mi-am revenit si nu am sa ma mai schimb...ca sa nu ma mai doara sufletul.

Vis urat...

M-am trezit bulversata, ravasita, trista. Am avut un vis ciudat din care am aflat raspunsuri la o parte din miile de intrebari pe care mi le-am pus in ultima vreme. Sa fie oare adevarul, sau sunt refulari ale constiinei? Ciudat si complicat este creierul uman. Si asa o putere are asupra intregului corp...cand el are de-a face cu intrebari fara raspuns, se razbuna fie pe stomac, fie pe inima, chiar si pe saracele picioare...Mi-e rau, dar in adancul sufletului, mi-e bine....e mult mai bine asa...off si cat de bine dorm langa El. Abia astept acele cateva zile de concediu...