Imbatranim...

...constat in fiecare noapte ca sunt mai obosita decat in ziua precedenta, in fiecare urmatoare zi, stiu ca ma voi trezii mai tarziu si ma voi simtii mai vulnerabila, mai batrana, mai bolnava si fara chef. Nu ma mai identific cu nimeni, toti parca imi sunt mai straini si indiferenti decat in ziua primei intalniri...ma simt dezamagita, abatuta si aproape singura---si dau vina pe imbatranire. Om e unica persoana care reuseste inca, sa-mi ofere linistea si caldura necesara somnului...ma simt bine doar in preajma lui, ca o eleva in preajma dirigintelui, ca un catel in preajma stapanului, ca o baba in preajma preotului, ca o sotie devotata in pragul Nuntii de argint... imi ofera protectie sufleteasca, conceptul familiei, compatimire in fata imbatranirii si pupicii de dupa munca...realizez ca fara el acum as fi fost perla de pe fundul oceanului si trista intruchipare a unui cuvant dureros...singuratate. Te iubesc, batranul meu Om...

Ma doare sa constat, ca n-am avut dreptate...ca tot ce am asteptat de la el, au fost simple asteptari, topite de caldura verii, ca trebuie sa imi gasesc preocupari alternative, pt a a compensa implicarea lui in "poveste"...regret ca practic imi gasesc inspiratie sa scriu...dar totodata mi-as fi dorit sa am inspiratie...

...o alta viata! suntem acelasi suflet, sub aceeasi umbrela si totul are o alta culoare...si a plouat mult, doar pentru noi, simbolizand un car de fericire adus de sacul de bani simbolic, care va veni candva, si multimea de prieteni care ne-a fost alaturi si pe care ii vom stima mereu. 26 MAI a fost cea mai frumoasa zi din viata mea, cea mai implinita...am reusit sa castig concursul vietii, medalia cea mai pretioasa si cel mai valoros dar, IUBIREA vesnica...si totul a prins gust si nuanta, si sinceritate, si lumina, si speranta, si dorinta, si respect...acolo, in Biserica...nu am cuvinte sa pot explica suficient, ce am simtit acolo...dar a fost profund si edificator pentru familia noastra...si totul s-a schimbat de atunci...El a fost scris ca INTRIGA in cartea vietii mele (se pare ca si regizor...), si toate actiunile acestei noi vieti vibreaza in preajma lui, si vreau sa fim fericiti...e cald si imi ofera tot ce-mi doream, siguranta...dar totusi mai vreau si eu sa zbor, OM, hai sa mai zburam impreuna...

comunic...d-ar n-am cui

Singuratatea este cel mai oribil si inuman sentiment pe care o fiinta il poate trai...mi-e atat de greu fara El (desi e doar la cateva sute de km departare), incat ma simt rece ca un cub de gheata intr-un pahar de vin...Nu am cui sa-i impartasesc temerile curente...Alma (se preface ca ) nu intelge problemele mele...asa ca le duc singura...Mi-e atat de dor de afectiune si de pupici, incat ma consolez trimitandu-ti emoticoane...te astept precum ...stim doar NOI...

inspiratie...

Se reconfirma ideea ca tot Universul contempleaza impotriva adeveririi viselor mele...mai ales daca apuc sa le povestesc...mi-am gasit sufletul pereche(pot sa spun sincer,ca am gasit 3 suflete care imi completeaza si construiesc frumos existenta), insa nu gasesc itinerariul FERICIRII...ma lovesc frenetic asemenea unui "roker" de peretii vietii si cunosc nuanta sintagmei "nu se poate"... de ce? Fac compromisuri, pentru persoanele dragi, ma dedic cutumelor batranesti, pup icoane si sfinti pentru ei...dar simt ca orice as face,pierd ceva pe drum...nu pot sa admit ca Destinul meu este nefericit...ca asa mi-e scris...Iubirea pentru Om este sentimentul cel mai profund simtit vreodata, reprezinta: dorinta de a crea o noua viata frumoasa(mai presus decat perpetuarea), calmul sufletesc, dulceata cafelei matinale, combinatia culorilor luminii spectrale, caldura optima pentru corpul meu rece...as vrea sa ne iubim vesnic...nu inteleg de ce nu pot fi puternica, de ce nu pot ignora obstacolele, de ce nu pot gasi LINISTEA... VISELE TI LE POTI INDEPLINII PRIN STARUINTA! (mi-a transmis Destinul prin intermediul Internetului :)...), asa ca ... voi starui...si voi fi fericita in acea zi...