...constat in fiecare noapte ca sunt mai obosita decat in ziua precedenta, in fiecare urmatoare zi, stiu ca ma voi trezii mai tarziu si ma voi simtii mai vulnerabila, mai batrana, mai bolnava si fara chef. Nu ma mai identific cu nimeni, toti parca imi sunt mai straini si indiferenti decat in ziua primei intalniri...ma simt dezamagita, abatuta si aproape singura---si dau vina pe imbatranire. Om e unica persoana care reuseste inca, sa-mi ofere linistea si caldura necesara somnului...ma simt bine doar in preajma lui, ca o eleva in preajma dirigintelui, ca un catel in preajma stapanului, ca o baba in preajma preotului, ca o sotie devotata in pragul Nuntii de argint... imi ofera protectie sufleteasca, conceptul familiei, compatimire in fata imbatranirii si pupicii de dupa munca...realizez ca fara el acum as fi fost perla de pe fundul oceanului si trista intruchipare a unui cuvant dureros...singuratate. Te iubesc, batranul meu Om...
